Refugiu între stări

E timp. E timp să iubeşti. Întotdeauna vei avea timp să iubeşti. Depinde doar dacă vrei să ai timp. Iar tu nu vrei. N-ai vrut şi nu vroiai. Erai vesel, iar peste 5 minute plângeai cu sughiţuri. Era un refugiu între stări... Până într-o zi, când ai cunoscut-o pe ea. De-atunci ai început să-ţi faci timp. Timp, timp, timp... Am repetat până şi-a pierdut sensul. În privirea lui se regăseau multe sentimente. Era muza mea. Acum ai timp să iubeşti? Poate îţi faci timp să afli.

Când îţi vei aminti de clipele cu soare?

Când îţi vei aminti clipele cu soare? Da, ştiu răspunsul: Când în sufletul tău nu va mai pătrunde nicio rază. De ce eşti singur şi razele de soare nu ajung până acolo? Pentru că ai reuşit să te îndepărtezi până şi de el. I-ai dat la o parte pe toţi, chiar şi când au vrut să te ajute. De ce te-ai îndepărtat atât de mult de noi şi... de lume? Când te-ntrebam ce faci, răspundeai absent "Bine..." sau nu ziceai nimic. Atunci nu-ţi aminteai de clipele cu soare. Nu ştiai să te bucuri de nimic: chiar şi când vedeai un căţeluş pe stradă îi dădeai cu piciorul, aşa cum ai făcut şi cu sentimentele mele. Sau ar trebui să zic "ale noastre"? Da, sentimentele noastre. Când îţi vei aminti de clipele cu soare, până la urmă? Acum? Niciodată? Asta veţi şti doar voi: tu şi persoana ta.