Stau şi mă gândesc(II)

Exact când te aştepţi mai puţin,în viaţă se petrece o schimbare mai mult sau mai puţin benefică pentru tine.Ori întâlneşti un om care te va face fericit(ă) pentru tot restul vieţii,ori câştigi o sumă imensă de bani la un concurs la care uitasei că te-ai înscris,ori alte N chestii.
M-am trezit într-o dimineaţă cu un băiat la uşă.Era înalt,avea ochi albaştri şi ţinea în mână un pachet.M-a întrebat dacă sunt Andreea Miller şi am dat din cap aprobator.În pachet era un căţeluş micuţ şi auriu,care a început imediat să se gudure şi să mă lingă.L-am întrebat pe băiat de unde e acel căţeluş.Răspunsul veni scurt:"Nu vă pot spune".A plecat imediat,lăsându-mă în prag surprinsă şi uitându-mă la căţeluş.
I-am luat pe toţi la rând,dar nu mi-am dat seama de unde ar putea fi,pentru că rudele care iubeau animalele puteau fi numărate pe degetele de la o mână.
M-am trezit şi m-am uitat în jur.Fusese un vis lung,dar atât de real!Adormisem în cabina de probă de la mall.Am cumpărat toate hainele(am dat vreo 300€,dar îşi meritau fiecare bănuţ).Mi-am pus ochelarii de soare,am ieşit din magazin şi am dat fanilor câteva autografe.

ѕƒâяşιt...

Stau şi mă gândesc

Stau.Stau şi mă gândesc.Ceasul ticăie,dar abia dacă îl pot auzi.Văd doar că fragilul secundar se mişcă.Paharul,paharul care mai acum 2 minute era plin cu vin e...gol.
"Când s-a terminat?"Stau.Stau şi mă gândesc.Pe scaun e o rochie albastră,iar eu sunt în cu totul altă lume.Am un alter ego care îmi spune CE să fac şi CUM să fac.De când începuse şcoala,mă concentrasem numai pe ea.Mobila era prăfuită şi covorul avea 2-3 pete de vin.Aveam obiceiul să scriu poezii şi să beau vin.
Sticla se terminase şi căzuse pe covor.Alte pete... 
Mă plictiseam,fie vorba între noi.Nici nu ştiam când am dus ultima dată covorul la curăţătorie,şi doar curăţătoria era peste drum.În casa cu uşă albastră nu se întâmplau lucruri neobişnuite-totul era simplu şi banal.O casă simplă,aş zice.
Un televizor micuţ în sufrageria modestă era tot ce mă putea bucura.Lucram cu jumătate de normă la fast-food-ul din colţ,aşa că nu-mi puteam permite haine Armani şi Prada.Tot ce aveam mai frumos era rochia albastră.Avea nişte aplicaţii de dantelă negre şi câteva perluţe,despre care nimeni nu ştia dacă sunt sau nu adevărate.O cumpărasem dintr-un boutic din centrul oraşului,unde preţurile erau "de metropolă".Un bolero era 40€,şi nici măcar nu era drăguţ.Hainele mele erau mai mult primite decât cumpărate de propria persoană.


Stau.Stau şi mă gândesc.La viaţa mea,la hainele mele...La viaţa mea plictisitoare şi la hainele mele modeste,mai bine zis.Un fluture zbura pe la geamul meu.Soarele bătea în geam,mângâindu-l parcă.
"Albastru,albastru..."repetam eu în gând.
Albastru,albastru,albastru... 

    

Viaţa şi întorsăturile ei bruşte

Tăcere.În cameră domneşte tăcerea.Lumina roşiatică şi difuză a veiozei se propagă,învăluind camera în umbre de un roşu aprins,strălucitor.Radioul de pe noptieră încetase demult să mai meargă.Florile din vaza albastră se ofiliseră demult,iar mirosul neplăcut de apă stătută pusese stăpânire pe întreaga cameră.Era lună plină,iar Tiffany avea un sentiment de nesiguranţă.N-o mai sunase nimeni de câteva luni-dădea de gândit.Tot ce avea de mâncare era un borcan cu dulceaţă,expirată de-acum şi câteva pungi de popcorn uscat,cu diverse arome.
Haine-doar câteva.Prefera să treacă neobservată,oriunde s-ar fi dus.Ar fi trebuit să facă o schimbare...Să-şi schimbe viaţa,hainele,anturajul.A început să fredoneze un cântec şi a luat în mână o carte micuţă.
                                          ------------------------------------------------------- 
Televizorul merge în surdină.Ecranul lui e prăfuit.Tot ce reuşeşte să învioreze mica încăpere este un tablou.Îl cumpărase de la un târg de vechituri,cu vreo 25€.În tablou era înfăţişată o tânără,cu părul negru şi cu ochiii de un albastru strălucitor.Lângă el era un tablou pictat de ea.Da,era o bună pictoriţă.Cum s-ar spune,avea un talent ascuns pe care mulţi nu-l înţelegeau.Pe masa din mijlocul camerei stătea un album de fotografii,de prin anii 90.În el erau poze cu părinţii ei,care muriseră într-un accident de maşină.
"Erau frumoşi...dragostea i-a făcut şi mai frumoşi..."gândea ea.A adormit în tăcerea deplină,cu albumul în braţe.


S-a trezit,tresărind.Ceasul arăta 2:08.Se culcase acum o oră,dar parcă trecuseră veacuri.A deschis televizorul şi s-a uitat la o emisiune de pe Discovery,despre copiii din Africa.Şi-a dat seama că e fericită comparativ cu ei-cu mult mai mult.
Aşa că a început din nou să-şi trăiască viaţa:a ieşit din nou în oraş cu prietenii şi...a început din nou să picteze.Astăzi,tablourile ei sunt expuse la galeriile de artă din Manhatten.Duceţi-vă să le vedeţi!