Ruginiu.

Toamna a sosit, din nou...
Toamna aduce deseori senzaţii pline de tristeţe, cu norii ei cenuşii şi frunze căzute. Important este ca noi să privim ce e frumos şi să ne dăm seama că trebuie să găseşti frumosul chiar şi în ce e mai urât. Toamna înseamnă viitor, toamna înseamnă începerea şcolii, toamna înseamnă noi şi noi şanse...De ce ne gândim că frunzele cad? Hai să ne gândim că vor fi verzi din nou. Indiferent de anotimp, dacă ai pe cineva alături care să ţină la tine cu adevărat parcă totul e mai frumos. Şi când spun asta, mă gândesc la prietenii mei de care am vorbit şi în compunerile anterioare: Josh, John şi Tiffany. De exemplu, astăzi în Brăila a fost o zi foarte urâtă, cu ploaie şi vânt rece. Dar am mers cu cei 2 amici acasă, am râs, eu le ţineam umbrela deasupra capului... Drăguţ. Cum poţi fi deprimat când ai prieteni buni?
Autobuzul era plin de lacrimile cerului, meteorologii avuseseră dreptate. Îmi place când plouă, e mai... romantic. Abia aştept ziua de mâine.
Abia aştept să le spun iar "Bună".
Abia aştept să... plouă iar.

Alergare de viteză [printre sentimente].

1.51 AM.
Au trecut 3 zile de când nu ne-am văzut, 3 zile în care simţeam că cerul urma să se prăbuşească. Citeam scrisorile şi îmi dădeam seama că unele lucruri n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. În ultima săptămână îmi petrecusem nopţile gândindu-mă la cei 3 prieteni ai mei, de când mă mutasem la noua şcoală. Mâine( de fapt, astăzi) urma un test la fizică, dar acum era important să-mi înşir sentimentele pe hârtie.
1.59 AM.
Va mai trece o zi în care nu voi avea curaj să spun tot ce am pe suflet. Prietenii mei... Tiffany, Josh şi John. Aş vrea să fim mai apropiaţi, dar Josh nici măcar "Bună" nu-mi zice. Deci nu ştiu dacă îl pot considera prieten. Nu poţi obliga unele persoane să te placă. Măcar încerc.
Un câine se aude lătrând, vrând să sperie un intrus, fie el real, fie imaginar. Lumina roşiatică a veiozei, maşinile care trec pe stradă din când în când, umbrele ciudate de pe tavan, prietenii mei... Da, iar e vorba despre ei. Prietenii sunt cei care îţi aduc un zâmbet pe buze, care îţi sunt alături... O îmbrăţişare contează mult, mai ales când eşti trist. Eşti "cu un pas mai aproape de fericire".
Deci... Tiffany, Josh, John( pentru că, probabil, toţi veţi citi asta), ce înseamnă pentru voi prietenii?

Changes...

Să rămân la fel? Sunt într-o continuă schimbare, îmbătrânesc cu fiecare secundă şi clipă care trece, văd cum viitorul devine trecut, văd cum toţi se comportă mai urât sau mai frumos cu mine...
Oare de cine depinde cel mai mult?

Today...

Astăzi vom fi fericiţi.
Astăzi am ajuns la malul suferinţei, s-a terminat. Am iubit, am părăsit, şi tot suntem fericiţi. Dar ne-am gândit vreodată cum sunt cei pe care i-am rănit? Poate şi-au revenit, poate nu pot trece peste asta. Melancolia e cu ei peste tot. Dar astăzi avem timp să fim fericiţi, azi vom fi fericiţi!
Suntem aproape de apus, vedem tot mai multe frunze căzute şi lacrimi din ce în ce mai puţine. Astăzi nu avem voie să plângem. Astăzi avem voie să ne cerem scuze, să ne gândim la oamenii speciali din viaţa noastră şi să ascultăm ce ne spune inima. Astăzi avem voie să fim fericiţi, azi vom fi fericiţi!
Astăzi avem voie să privim partea bună a lucrurilor, pentru că întotdeauna există una. Astăzi avem voie să fim noi, nu cei care vor alţii să fim. Simplu sau nu, e bine să fim noi înşine mereu. Aşa vom reuşi să fim fericiţi.
Aţi găsit fericirea?

Sunrise

Soarele a răsărit,
Hai să nu ne gândim că va apune.
Azi vreau să fii vesel, fericit,
Te rog, te rog, nu te opune!


O nouă zi şi-a făcut apariţia,
Hai să nu ne gândim că viitorul va deveni trecut.
Astăzi vom semna din nou petiţia,
Şi vei deveni iar arhicunoscut.


Suntem aproape de apus,
Uite că soarele intră în mare.
Văd că astăzi eşti binedispus,
Deci azi e zi de sărbătoare.


Soarele a apus, din nou,
Şi luna a apărut acum.
Care ar fi cel mai frumos cadou?
Noi, amândoi, într-un album.


O nouă zi îşi face apariţia,
Iar viitorul este acum trecut.
Mă uit cum soarele răsare iar şi văd care-i situaţia:
Suntem fericiţi, şi timpul a trecut.

Ce se întâmplă?!

Sunt legată cu o frânghie şi n-am scăpare. Picăturile de ploaie îmi udă hainele zdrenţuite şi părul, odată de un şaten strălucitor. Încep să plâng, deşi ştiu că nu rezolv nimic. Inima îmi bate nebuneşte când aud cum iarba foşneşte. E doar sunetul ploii... Sunt depărtări ce par aproape, sunt întâmplări ce le-am trăit chiar ieri... Încercam să nu clipesc ca alte lacrimi să nu-şi facă apariţia, dar nu puteam, eram...eu, eu cea de altădată. Poate slăbisem foarte mult şi eram legată de un băiat care-mi făcuse rău, dar sufletul meu era acelaşi. Încercam să număr picăturile de ploaie, ceea ce era ilogic, pentru că nimeni n-ar fi putut face asta. În schimb, aş fi putut încerca să număr clipele ridicole trăite alături de el- erau foarte puţine. Mă făcuse fericită, de ce îmi doream mereu mai mult decât aveam? Păsările zburau pe cerul cenuşiu, cândva atât de strălucitor...
Urma să văd şi partea bună a lucrurilor. Întrebarea era dacă exista una.

Să plouă!

Să plouă!
Să plouă ca apa să spele trecutul şi tot ce ţine de el.
Să plouă ca apa să ne spele faţa plină de lacrimi.
Să plouă ca să alergăm şi să fim fericiţi.
Să plouă ca să ne amintim primul sărut în ploaie.
Să plouă ca să sărim şi să ne amintim de vremurile în care eram copii, iar singura noastră grijă era şcoala.
Să plouă ca să fim cei de dinainte de vremurile astea.
Să plouă ca să fim noi.