Ce se întâmplă?!

Sunt legată cu o frânghie şi n-am scăpare. Picăturile de ploaie îmi udă hainele zdrenţuite şi părul, odată de un şaten strălucitor. Încep să plâng, deşi ştiu că nu rezolv nimic. Inima îmi bate nebuneşte când aud cum iarba foşneşte. E doar sunetul ploii... Sunt depărtări ce par aproape, sunt întâmplări ce le-am trăit chiar ieri... Încercam să nu clipesc ca alte lacrimi să nu-şi facă apariţia, dar nu puteam, eram...eu, eu cea de altădată. Poate slăbisem foarte mult şi eram legată de un băiat care-mi făcuse rău, dar sufletul meu era acelaşi. Încercam să număr picăturile de ploaie, ceea ce era ilogic, pentru că nimeni n-ar fi putut face asta. În schimb, aş fi putut încerca să număr clipele ridicole trăite alături de el- erau foarte puţine. Mă făcuse fericită, de ce îmi doream mereu mai mult decât aveam? Păsările zburau pe cerul cenuşiu, cândva atât de strălucitor...
Urma să văd şi partea bună a lucrurilor. Întrebarea era dacă exista una.