Stau şi mă gândesc

Stau.Stau şi mă gândesc.Ceasul ticăie,dar abia dacă îl pot auzi.Văd doar că fragilul secundar se mişcă.Paharul,paharul care mai acum 2 minute era plin cu vin e...gol.
"Când s-a terminat?"Stau.Stau şi mă gândesc.Pe scaun e o rochie albastră,iar eu sunt în cu totul altă lume.Am un alter ego care îmi spune CE să fac şi CUM să fac.De când începuse şcoala,mă concentrasem numai pe ea.Mobila era prăfuită şi covorul avea 2-3 pete de vin.Aveam obiceiul să scriu poezii şi să beau vin.
Sticla se terminase şi căzuse pe covor.Alte pete... 
Mă plictiseam,fie vorba între noi.Nici nu ştiam când am dus ultima dată covorul la curăţătorie,şi doar curăţătoria era peste drum.În casa cu uşă albastră nu se întâmplau lucruri neobişnuite-totul era simplu şi banal.O casă simplă,aş zice.
Un televizor micuţ în sufrageria modestă era tot ce mă putea bucura.Lucram cu jumătate de normă la fast-food-ul din colţ,aşa că nu-mi puteam permite haine Armani şi Prada.Tot ce aveam mai frumos era rochia albastră.Avea nişte aplicaţii de dantelă negre şi câteva perluţe,despre care nimeni nu ştia dacă sunt sau nu adevărate.O cumpărasem dintr-un boutic din centrul oraşului,unde preţurile erau "de metropolă".Un bolero era 40€,şi nici măcar nu era drăguţ.Hainele mele erau mai mult primite decât cumpărate de propria persoană.


Stau.Stau şi mă gândesc.La viaţa mea,la hainele mele...La viaţa mea plictisitoare şi la hainele mele modeste,mai bine zis.Un fluture zbura pe la geamul meu.Soarele bătea în geam,mângâindu-l parcă.
"Albastru,albastru..."repetam eu în gând.
Albastru,albastru,albastru...