Samedi

      

În această zi compromisă de sâmbătă, nu mai vroiam cuvinte. Vroiam doar fapte. Pe vremea aceea, nici eu nu mai ştiu ce spuneam. Şi când spun "vremea aceea", mă refer la anul trecut.
Pot spune chiar că mă pierdeam în minciunile mele. Spuneam că mă bucur, dar îmi părea rău. Spuneam că sunt veselă, dar eram tristă. În seara aceea am rămas numai noi. Noi două. Ştiam că făcusem ce trebuia. Ea a început să cânte la microfon. Eu râdeam- îmi plăcea foarte mult acolo. Am început să cânt. Nu cântam, mai mult mă strâmbam. Silvia părea foarte surprinsă, apoi pe chipul ei se aşternu o expresie de stânjeneală. Cuvintele îşi croiau drum cu viteză, abia aşteptând să se facă auzite. "Tra la la...", am început eu mai tare. Silvia cânta încă. Totul fusese în mintea mea. Îmi derulez în minte aceleaşi scenarii de mii şi mii de ori. Dar ce? O fată are tot dreptul să viseze.